In anul şcolar 2005-2006, am avut o activitate susţinută, îndreptată atât spre instruirea şi educarea elevilor, cât şi spre menţinerea bunei imagini a şcolii la nivelul comunităţii locale.
Pe parcursul anului, am avut mai multe vizite de asistenţă şi consultanţă şi de evaluare.
La sfârşitul semestrului I, în perioada 23-27 ianuarie 2006, o echipă a Fundaţiei Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti Spiru Haret a efectuat o activitate de asistenţă şi consultanţă în şcoala noastră. Sugestia dată de către conducerea fundaţiei a fost ca în viitor să ne mărim numarul de colaboratori, mai ales al celor din domeniul cooperaţiei.
La sfârşitul anului şcolar, am primit vizita de evaluare pentru autorizarea:
- domeniului Servicii, calificările Coafor stilist, Tehnician în gastronomie şi Organizator banqueting
- domeniului Construcţii şi lucrări publice, nivelurile I şi II şi vizita de evaluare în vederea acreditării pentru:
- domeniul Turism şi alimentaţie, calificările Lucrător în alimentaţie, Bucătar şi Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie
- domeniul Estetica şi igiena corpului omenesc, calificările Lucrător în estetica şi igiena corpului omnenesc şi Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist.
De asemenea, am primit vizita de evaluare a ARACIP care a constat în pilotarea şi experimentarea standardelor de evaluare în vederea autorizării de funcţionare provizorie, a acreditării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie privind asigurarea calităţii educaţiei.
Relatia şcoală – comunitate
In anul şcolar 2005 – 2006, ne-am propus o prezenţă activă în comunitatea locală, menţinerea vechilor relaţii şi dezvoltarea lor, dar şi extinderea colaborărilor noastre.
Directorii şcolii sunt invitaţi la şedinţele organizate de IS6 şi de ISMB, de unde primim toate informaţiile şi noile reglementări.
Continuăm cu succes colaborarea cu agenţii economici pentru asigurarea instruiriii practice a elevilor ce se pregătesc în meseriile Frizer-Coafor-Manichiurist-Pedichiurist, Ospătar-vânzător în alimentaţie publică, Bucătar, Mecanic auto şi Coafor stilist. Aceasta se datorează efortului susţinut al maiştrilor instructori Zorzini Mihael, Negru Constantin, Neacşu Tănase, Popescu Florin şi prof. Zorzini Nicuşor.
Se continuă, în mod fructuos, colaborarea cu Camera Meşteşugarilor din Koblenz, atât în domeniul mecatronicii, cât şi prin derularea proiectului finanţat de Fundaţia Robert Bosch pentru calificarea copiilor institutionalizaţi. La sugestia formulată de Camera Meşteşugarilor din Koblenz, şcoala şi-a propus înfiinţarea unei clase de SAM din domeniul construcţiilor, scop în care a fost amenajat un modern atelier- şcoală, pentru care partea germană a contribuit cu 20.000 euro, iar şcoala a investit 1.890.000.000 lei.
Din luna decembrie 2005, a debutat colaborarea cu “Sphera Building Center” pentru pregătirea în meserii specifice domeniului construcţiilor.
Realizarea planului de şcolarizare aprobat pentru anul şcolar 2005 – 2006
Pentru anul de învăţământ 2005-2006, s-a aprobat un plan de şcolarizare cu 22 clase cu 550 locuri. Au fost constituite 31 de clase cu 842 elevi, realizarea planului fiind de 153,09%.
Pe niveluri de şcolarizare, concretizarea planului aprobat este următoarea:
- SAM nivelul 1 de calificare: plan 4 clase cu 100 de locuri, realizat 7 clase cu 203 elevi;
- SAM nivelul 2 de calificare: plan 7 clase cu 175 locuri, realizat 7 clase cu 178 elevi;
- Liceu: plan 8 clase cu 200 locuri, realizat 11 clase cu 291 elevi;
- şcoala postliceală: plan 3 clase cu 75 de locuri, realizat 6 clase cu 170 de elevi.
La începutul anului şcolar 2005-2006, efectivele totale de elevi erau de 1693 (64 clase), din care 413 elevi (15 clase) la SAM nivelul 1 de calificare, 178 elevi (7 clase) la SAM nivelul 2 de calificare, 759 elevi la liceu (în 30 clase) şi 343 elevi la şcoala postliceală (în 12 clase). In medie, într-o clasă se găsesc 26,45 elevi.
Capacitatea unităţii şcolare este acoperită integral. Din lipsa spaţiilor de învăţământ, 10 clase de liceu seral, îşi desfăşoară cursurile în zilele de sâmbătă şi duminică.
In ceea ce priveşte interesul candidaţilor pentru meseriile şi specializările oferite, se observă următoarele:
- la şcoala de arte şi meserii:
- numărul cererilor pentru domeniile de pregătire Mecanic (calificările profesionale: Mecanic auto, Optician- reparator aparatură optico-mecanică), Alimentaţie şi turism (calificările profesionale: Ospătar (chelner) vânzător în alimentaţie publică şi Bucătar), Estetica şi igiena corpului omenesc, s-a menţinut constant;
- la liceu zi:
- spre deosebire de anii trecuţi, am realizat o singură clasă de a IX a, constituită din elevi înscrişi la profilul Economic, specializarea Servicii şi la profilul Tehnic, cu finalitatea Tehnician Mectronist. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că în planul de învăţământ diferă doar materiile de specialitate.
- La clasele a XI-a şi a XII-a, datorită numărului mare de elevi care au venit prin transfer, am mai înfiinţat câte doua clase.
- la liceu seral:
- am realizat un număr important de înscrieri, în principal, la clasa a XI-a.
- la şcoala postliceală:
- ca şi anul trecut, specializările solicitate au fost doar Cosmetician, Coafor stilist şi Tehnician optometrist.
Rezultatul bun, în ansamblu, al realizării planului de şcolarizare se datorează pe de o parte bunelor rezultate obţinute de elevii şcolii, dar şi unei ample campanii publicitare desfăşurată pe o arie largă, care, anul trecut, a cuprins atât unităţile şcolare din municipiul Bucureşti, cât şi din SAI, dar şi agenţi economici.
Campania de popularizare a şcolii tinde să devină permanentă. În luna septembrie, şcoala noastră a participat la Târgul Meşteşugarilor organizat de UCECOM. Standul şcolii s-a evidenţiat prin calitatea prezentării.
În luna decembrie, am fost prezenţi cu un stand la manifestarea “Festivalul Şanselor Tale”, care, din păcate, nu s-a bucurat de interes datorită organizării deficitare. Catedra Igiena a asigurat demonstraţiile practice prezentate.
Am participat la evenimentele organizate de UCECOM, TINART şi Târgul Cooperaţiei.
Ca în fiecare an, am fost prezenţi la Târgul de ofertă educaţională organizat de ISMB. La standul şcolii, s-au efectuat demonstraţii de coafură, manichiură, machiaj şi măsurători optice, ceea ce a atras un număr mare de elevi şi părinţi.
Un rol important în organizarea standurilor l-au avut prof. Popescu M., Curici G., Zorzini M., profesorii catedrelor de Informatică şi Igiena şi prof. Chirescu E. Mulţi dintre profesorii şcolii au participat la aceste manifestări oferind relaţii vizitatorilor despre activitatea noastră.
La sfârşitul anului şcolar, în timpul desfăşurării Testelor naţionale, cadre didactice ale şcolii au împărţit fluturaşi cu oferta noastră educaţională.
De asemenea, a fost popularizată oferta noastră şi în Sectorul Agricol Ilfov prin afişe.
Constatăm că la acţiunile de popularizare a imaginii şcolii participă mereu aceeşi profesori, dar de rezultatul acestui demers se bucură în egală măsură şi cei care nu iau parte la aceste activităţi.
Elevi
Scoala a functionat cu 64 de clase, cu un efectiv total de 1693 de elevi, distribuiti astfel pe forme de invatamant.
Nr. Crt. | Forma de invatamant | Nr. clase | Nr. elevi |
---|---|---|---|
1 | Scoala de Arte si Meserii | 22 | 591 |
2 | Scoala postliceala | 12 | 343 |
3 | Liceu zi | 14 | 320 |
4 | Liceu seral | 16 | 439 |
Pe parcursul anului au plecat din scoala 203 de elevi din care: 55 au fost exmatriculati, 18 transferati, 72 retrasi si neprezentati, iar 58 elevi au ramas repetenti.
Numarul mare de elevi plecati din scoala se datoreaza in proportie destul de importanta imposibilităţii parintilor de a plati taxa de scolarizare, dar si incapacităţii lor de a-şi supraveghea copiii si de a-i determina sa frecventeze scoala, ceea ce face ca efortul profesorilor diriginti pentru recuperarea lor sa fie si mai mare.
Scoala a fost ocupata la capacitatea maxima, in doua schimburi, cu un orar echilibrat care a incercat sa impace atat nevoile elevilor, cat si ale profesorilor. O parte dintre clasele de liceu seral si frecventa redusa si-au desfasurat orele si in zilele de sambata si duminica.
Numarul mediu de elevi pe clasa a fost pentru:
- scoala de arte si meserii – 26
- liceu zi – 22
- liceu seral – 27
- scoala postliceala – 28
Situatia la invatatura la sfarsitul anului 2005 – 2006 a fost urmatoarea:
Nivel de invatamant | Elevi inscrisi | Elevi ramasi | Elevi promovati | Medii obtinute | |||
---|---|---|---|---|---|---|---|
5 – 6.99 | 7 – 8.99 | 9 – 10 | |||||
SAM | 591 | 513 | 466-90,9% | 116 | 329 | 21 | |
Scoala postliceala | 343 | 339 | 337-99,4% | – | 110 | 227 | |
Liceu | Zi | 320 | 298 | 295-98,9% | 76 | 195 | 24 |
Seral | 439 | 390 | 384-98% | 169 | 198 | 17 | |
TOTAL | 1693 | 1540 | 1482-96,2% | 361 | 832 | 289 |
Se observa ca, la toate formele de invatamant, procentul de promovabilitate este de peste 95%. Ponderea mare a mediilor celor promovati se situeaza intre 7 si 9.
Situatia elevilor de liceu, curs de zi, atrage atentia prin numarul foarte mic al elevilor cu medii cuprinse intre 9 si 10. Acest lucru se explica daca ne gandim ca multi dintre ei au conceptia gresita ca plata taxei de scolarizare le asigura promovarea.
Examenul de absolvire si examenul de bacalaureat 2006 s-a desfasurat in scoli de stat, repartitia fiind urmatoarea:
Scoala profesionala
- Optician
- Grupul Scolar Industrial Dna. Stanca
- Mecanic auto
- Grupul Scolar Industrial Dna. Stanca
- FCMP
- Centrul Scolar nr. 3
- Ospatar
- Colegiul Economic Viilor
- Bucatar
- Colegiul Economic Viilor
- Croitor
- Grupul Scolar Industrial “Gheorghe Asachi”
Scoala postliceala
- Agent Vamal
- Colegiul Economic A.D. Xenopol
- Tehnician optometrist
- Grupul Scolar Industrial Dna Stanca
- Cosmetician
- Sc. Pl. Sanitara Fundeni
- Coafor stilist
- Sc. Pl. Sanitara Fundeni
- Tehnician maseur
- Sc. Pl. Sanitara Fundeni
Bacalaureat
- Gr. Sc. Industrial M. Eliade
- Liceul economic Costin C. Kiriţescu
Pe tot parcursul pregatirii si desfasurarii examenelor de absolvire, colaborarea cu ISMB, CNEAIP, IS 6 si scolile organizatoare a fost buna. Absolventii scolii noastre au fost evaluati corect si apreciati la nivelul real al pregatirii lor.
Rezultatele obtinute la examenul de absolvire si de bacalaureat se prezinta astfel:
Forma de invatamant | Nr. elevi prezenti | Nr. elevi promovati | Procent promovati | Medii | |||
---|---|---|---|---|---|---|---|
6 – 6,99 | 7 – 7,99 | 8 – 8,99 | 9 – 10 | ||||
SAM nivelul I | 179 | 179 | 100% | – | – | – | – |
SAM nivelul II | 156 | 156 | 100% | – | – | – | – |
Scoala postliceala | 188 | 188 | 100% | – | 20 | 45 | 123 |
Liceu | 204 | 181 | 88.7% | 81 | 92 | 8 | – |
TOTAL | 727 | 704 | 96.8% | 81 | 112 | 53 | 123 |
Toti absolventii scolii postliceale au dovedit un nivel foarte bun de pregatire 65,4 % dintre ei obtinand note de 9 – 10.
Pentru pregătirea examenului de bacalaureat, profesorii au susţinut ore de pregătire suplimentară şi au organizat simulări ale examenului de bacalaureat. Elevii au participat şi la simulările organizate de ISMB. Rezultatele nemulţumitoare obţinute la simulări au fost analizate atât cu elevii, cât şi cu părinţii acestora. Au fost luate măsuri care s-au dovedit eficiente, astfel încât rezultatele la examenul de bacalaureat au fost cu mult mai bune.
Examenle de certificare a competenţelor au fost pregătite pe tot parcursul anului şcolar, cu precădere în semestrul al II-lea.
56% dintre elevii claselor a XII-a zi profil servicii, specializarea economic si 38% dintre elevii claselor a XII-a profil real, specializarea matematica-informatica s-au prezentat la examenul de certificare a competentelor profesionale, pe care l-au promovat 100%.
Specializarea | Nr. elevi inscrisi | Nr. elevi prezenti | Nr. elevi admisi | Procent de promovabilitate |
---|---|---|---|---|
Economic | 82 | 82 | 82 | 100% |
Matematica-informatica | 27 | 27 | 27 | 100% |
Personalul didactic
In anul şcolar 2005 – 2006, pregătirea elevilor este asigurată de un colectiv de 82 cadre didactice dintre care 56 au norma de bază în şcoală. Din totalul de 82 cadre didactice, 47 sunt profesori de cultură generală, 21 profesori ingineri şi 14 maiştri instructori. Pe ansamblu, un număr de 56 cadre didactice, adică 68,29% au norma de bază în unitatea de învăţământ.
La începutul anului, în şcoală au venit profesori noi, unii cu norma de bază: prof. Aruştei Mihaela, Mărunţel Ileana, Popescu Maria, Hagiu Mihaela, Duţescu Silvia, Constantin Gabriela, alţii cu titlu de colaborator: Negoianu N., Ghinea A., Picu Ana Maria, Tincu D., Tudor P., Mada N., Barbu C, Paris C, Oprescu G.
Activitatea de formare a cadrelor didactice
In cadrul activităţii de formare, cadrele didactice au participat la cursuri organizate de CCD, de specialişti germani şi de cei de la firma L’Oreal.
Prof. Vlădăianu Pauniţa a obţinut, în urma inspecţiei speciale, gradul didactic I; prof. Stoica A. s-a înscris la grad didactic I, prof. Vlăcianu M. şi m.i. Calofir C. au promovat examenul pentru definitivare în învăţământ, iar prof. Popescu M., Grozescu A., Zorzini M. şi m. i., Negru C-tin au promovat examenul pentru gradul 2.
În cadrul parteneriatului româno-german în domeniul meseriilor, Camera Meşteşugarilor din Koblenz a organizat seminarii de specialitate în diferite domenii:
- In luna octombrie, profesorii Edu M., Avram M., Sărăcin G. şi Vlădăianu P. au participat la seminarul “Tehnica de comandă”. Seminarul a fost susţinut de către specialistul din Germania Rudi Zuber şi de către prof. univ. Olimpian Hâncu de la Universitatea Politehnică Cluj Napoca.
- În luna mai 2006, a avut loc seminarul privind realizarea Concursului Naţional de Mecatronică şi a Olimpiadei Naţionale de Mecatronică susţinut de experţi germani şi de directorul departamentului didactic de la firma Festo. La seminar au participat prof. Edu M., Avram M., Sărăcin G. şi Chirescu E. La seminar, au fost invitaţi profesori din Macedonia, Bulgaria, Bosnia- Herţegovina, Moldova, Muntenegru.
- Profesor Dunca D. a avut o participare meritorie la seminarul “Semipreparate, preparate culinare şi dulciuri de bucătărie” desfăşurat la Plovdiv- Bulgaria. Activităţile seminarului au fost conduse de Andrei Tokev- şef bucătar la Hilton Sofia.
- Maistru instructor Nimerinco D. a luat parte la seminarul cu tema “Designul produselor textile- Influenţele actuale în modă asupra produselor textile meşteşugăreşti”.
Maiştrii instructori ai catredrei Igiena au participat la seminarii de specialitate organizate de firma L’Oreal, iar maistru instructor Sandu R. a participat împreună cu un grup de elevi la seminarii tehnice organizate de Ecovital.
Profesorii şcolii au participat la cursuri de formare pe teme diverse:
- “Evaluatori de competenţe profesionale” desfăşurat de Organizaţia TehnoEducaţia Mileniului III- profesorii Stoica A., Zorzini N., Ortelecan A. şi maiştrii instructori Calofir C., Prefac M., Birloiu R.
- “Asigurarea calităţii în formarea profesională a adulţilor din România” organizat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Râmnicu- Vâlcea- profesorii Dunca D. şi Chirescu E.
- “Complemente metodice de matematică”, în cadrul cărora se fac reinterpretări matematice ale programelor şcolare- profesorii Damian M., Andrei I., Mărunţel I. şi Hagiu M.
- “Didactica predării istoriei. Forme specifice de evaluare” organizat de CCD- profesorii Ţane C. şi Popescu M.
- “Probleme controversate ale istoriei” organizat de Societatea de Ştiinţe ale Istoriei şi CCD- prof. Popescu M.
- “Didactica chimiei” organizat de CCD- prof. Vlăcianu M.
- “Formator”- profesorii şi m.i. Zorzini G., Otulescu V., Amariei M., Birloiu R., Cămărăşan D., Chirescu E., Dunca D., Ionescu V., Marin G., Martin S., Zorzini L., Micuţ E., Neacşu T., Negru C-tin, Zorzini N., Turcitu I., Nasser C., Vlăsceanu A.
- “Comportamnetul violent al tinerilor”- prof. Rădulescu M.
- cursuri organizate de British Council- “Mentor”, “Încredere profesională prin implicare”, “Managementul evenimentelor educaţionale”- prof. Damian M.
- seminarul “Violenţa în şcoli” organizat de Primăria sectorului 6 şi ISMB- Curici G., Martin S. şi Rădulescu M.
Proiecte derulate de şcoală
Parteneriatul în domeniul meseriilor pentru perfecţionarea pregătirii profesionale pentru ţările din Europa de Est
În cadrul parteneriatului, au fost organizate seminariile:
- Dezvoltarea clasei de mijloc, în Macedonia. Au participat dir.adj. Vlădăianu P. şi Otulescu V.
- Dezvoltarea clasei de mijloc, în Bulgaria. A participat dir. Zorzini G.
- Framesi, în Bulgaria. Au participat elevele Năvloiu Maria şi Ştefan Florina însoţite de d-na m.i. Prefac M.
Proiectul Robert Bosch
De la inceputul derularii proiectului pana in prezent, au fost exclusi 5 elevi, datorita numarului mare de absente acumulate. Doi dintre ei, la sfarsitul anului scolar trecut (Vaduva Daniela si Bartes Mihai) si trei la sfarsitul primului semestru din anul scolar 2004-2005. Astfel, din cele 50 de locuri cuprinse in proiect, au rămas libere 5 pentru anul scolar 2006-2007, care au fost ocupate de tineri ce se vor pregati in domeniul constructiilor. Conform unei clauze a proiectului, au fost înscrişi un număr de 5 elevi, ale căror taxe sunt sponsorizate de Fundaţia Adolescentul, restaurantul Pui de Urs şi firma American Optic.
Specialistul din Germania, domnul Eschenauer, a apreciat eforturile depuse de cadrele didactice si de doamna psiholog Curici Gabriela, pentru pregatirea, integrarea si recuperarea tinerilor. Munca celor care se implica cu adevarat nu este inutila. Rezultatele foarte bune ale unora dintre acesti copii ne-au surprins si ne-au bucurat.
În vacanţa de vară, cei mai buni 5 elevi din cadrul proiectului împreună cu d-na psiholog Curici G. au fost în Germania pentru 2 săptămâni de practică. Comportamentul şi seriozitatea manifestate pe parcursul stagiului au fost răsplătite cu diplome şi cu acordarea calificativului Foarte bine.
Proiectul Coaforul inimii
Proiectul Coaforul inimii s-a derulat în parteneriat cu firma L’Oreal şi Fundaţia Principesa Margareta. Debutul proiectului s-a desfăşurat într-un cadru festiv. Şcoala noastră a fost onorată de vizita Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României, care a fost plăcut impresionată de activitatea pe care o desfăşurăm.
Proiectului a fost popularizat prin mass media.
În zilele de miercuri, pensionare din Bucureşti au beneficiat de lucrări gratuite de coafură, manichiură şi pedichiură. Această activitate s-a desfăşurat sub îndrumarea maistrului instructor Birloiu R. Materialele necesare lucrărilor de coafură au fost donate şcolii de firma L’Oreal, iar serviciile elevelor şi ale maistrului instructor, materialele pentru lucrările de manichiură şi pedichiură au fost furnizate gratuit de şcoala noastră. În zilele de vineri, eleve însoţite de maiştrii instructori Birloiu R., Prefac M., Ionescu V., Marin G. şi Calofir C. au realizat lucrări de coafură la CARP Omenia. În cadrul proiectului, a avut loc la Teatrul Naţional Bucureşti, sub egida L’Oreal, o gala de prezentare a coafurilor pentru pensionare, realizate de elevele şcolii pregătite de maistru instructor Birloiu R.
Proiectul Phare 2003 Coeziune economică şi socială. Dezvoltarea resurselor umane- măsuri active pe piaţa muncii.
Proiectul este derulat de Centrul de Calificare şi Perfecţionare pentru calificarea şomerilor prin cursuri finanţate cu fonduri Phare în meseriile Optician montator aparatură optico-mecanică, Montator pereţi şi tavane din gips-carton, Fierar betonist şi cursul de specializare Managementul proiectelor.
Concursuri şcolare
Elevii şcolii au participat la concursuri pe meserii şi concursuri sportive, la care au avut rezultate meritorii:
- La concursul pe meserii/specializări şi discipline organizat de Fundaţia Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti la Iaşi, echipa şcolii noastre a obţinut locul II între şcolile UCECOM prin următoarele rezultate:
- Năvloiu Maria- locul I- Frizer
- Ştefănescu Cătălina- locul I- Cosmetician
- Creţu Adriana- locul II- Bucătar
- Vasile Dănuţ- locul III- Mecanic auto
- Stoenescu C-tin- locul II- Coafor
- Epuraş Al. – Locul III- Ospătar
- Şerban Paul- menţiune- Coafor stilist
- La concursul pe meserii organizat de MedC, domeniul Estetica şi igiena corpului omenesc, eleva Moţoi Oana a obţinut premiul I pe ţară.
- Revista şcolii a obţinut locul II la Concursul revistelor şcolare ale şcolilor UCECOM şi locul II pe sector.
- Crosul Samsung;
- Crosul liceenilor- sect. 6, unde elevii noştri au ocupat locurile 6 şi 10, din peste 200 elevi participanţi;
- Crosul Loteriei Naţionale;
- Campionatul de Fotbal al sectorului 6, unde am obţinut locul 3 în serii;
- Olimpiada Sportului Şcolar- sector 6, unde la baschet am obţinut locul 1 în calificări şi locul 2 pe sector, ceea ce reprezintă o reală performanţă;
- Olimpiada la tenis de masă, unde la Finalele pe capitală am ocupat locul 3;
- Cupa Robert Bosch ediţia a II-a la şah, table şi tenis de masă pentru copii din Centrele de plasament.
- Şcoala noastră a fost gazda Olimpiadei şcolare- sect. 6 la tenis de masă, unde am obţinut la fete locurile 2 şi 3, iar la băieţi locurile 1 şi 2.
- Cupa Liceelor McDonalds la fotbal unde echipa noastră a ocupat locul II în grupă.
- Ediţia a IV-a a campionatului pe şcoală la tenis de masă, şah şi table.
- La Concursul de icoane organizat la nivel de sector de IS 6, elevul Neculae Al., cls. a X-a K.
Activitatea comisiilor metodice
La inceputul anului şcolar, prin decizia directorului coordonator s-au format 10 comisii metodice: Limba şi comunicare, Fizica-Chimie-Biologie, Matematică, Informatică, Om şi societate, Ştiinte economice şi juridice, Alimentaţie publică, Mecanică, Igiena şi estetica corpului uman şi Comisia metodică a diriginţilor.
Membrii comisiilor metodice au întocmit portofolii. La nivelul fiecărei comisii s-a optat pentru un manual alternativ care a fost recomandat elevilor împreună cu bibliografia de studiu.
Au fost elaborate programele pentru disciplinele opţionale:
- profesor Ceauşu D. a elaborat programele pentru opţionalele “Grafică pe calculator- Corel Draw” şi “Limbaj HTML şi Web design” pentru cls. a IX-a liceu, profil economic şi mecanică, “Web design” pentru cls. a XI-a liceu, specializarea Electronică şi automatizări.
- profesorii Avram M. şi Sărăcin G. au elaborat CDS pentru clasele de liceu, profil Tehnic- pentru cls. a IX-a Noţiuni introductive de mecatronică şi pentru cls. a XI-a Mecatronică aplicată. Pneumatică şi electropneumatică.
Au fost organizate sesiuni de susţinere de referate:
- La fizică, toţi elevii de la clasele de liceu şi SAM au realizat referate cu tema “Fizicieni celebri”. După susţinerea acestora la nivel de clasă, au fost alese cele mai interesante pentru a fi prezentate în cadrul unei sesiuni concurs cu premii, la care vor fi invitaţi şi din alte şcoli ale sectorului.
- Cu ocazia anului Einstein, în cadrul catedrei a avut loc susţinerea de referate cu tema “Contribuţii matematice ale lui Albert Einstein”.
- Catedra de matematică a organizat o susţinere comună a proiectelor de statistică pentru elevii claselor a X-a liceu zi. Temele de proiect au fost alese de către elevi în funcţie de interesul lor pentru problemele cu care se confruntă ex. Fumatul, ………….Studiile au fost realizate în cadrul şcolii.
- Elevii din clasele SAM, an de completare, au realizat proiecte la orele de informatică. La sfârşitul anului şcolar, a fost organizat un concurs pentru alegerea celui mai bun proiect.
- În cadrul Festivalului Şanselor Tale, şcoala noastră a organizat sub egida ISMB, prin strădania profesorilor Săracin G., Stoica A., Zorzini N., Dunca D. şi Ortelecan A., o masă rotundă cu tema “Calitatea produselor şi serviciilor”, la care au participat elevi şi profesori de la Grupul Şcolar Doamna Stanca şi de la Colegiul Tehnic Petru Maior. Elevii noştri s-au evidenţiat prin temele alese şi modul de prezentare.
D-na prof. Aruştei Mihaela a realizat, de Paşte,o expoziţie de ouă încondeiate, care a fost foarte apreciată.
Profesor Panteli V. a întocmit pentru profesori şi elevi un referat cu tema “Gripa aviară”.
In cadrul comisiei metodice “Om si societate” au fost sustinute minicolocvii cu tema: “1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei”, “24 Ianuarie- Unirea Principatelor Române”, Ziua Uniunii Europene- profesor Popescu M., Drepturile consumatorilor- prof. Ţane C., Violenţa în şcoli- prof. Curici G.
Profesor Dobrescu G a efectuat ore de pregătire suplimentară cu elevii claselor SAM în vederea completării cunoştinţelor de limba franceză insistându-se asupra specificului viitoarei meserii.
Ca şi în alţi ani, profesor Radu Petruţa împreună cu m.i. Martin Stela au colaborat la redactarea revistei şcolare (nr. 23 şi 24).
Profesorii de geografie Constantin G. şi Ungurean S. au fost îndrumati prin inspectii şi întâlniri de către inspectorul de specialitate al ISMB şi de către metodistul sectorului 6.
Şcoala noastră a fost gazda Olimpiadei de geografie, faza pe sector. La buna organizare a acestei acţiuni, au contribuit d-nele prof. Ungurean Simona şi Constantin Gabriela.
Prof. Ungurean Simona a realizat un mai vechi obiectiv al profesorilor de geografie care au predat în şcola noastră, realizarea cabinetului de geografie.
Pentru lărgirea orizontului asupra calificării profesionale pentru care se pregătesc, profesor Babu C. a însoţit elevii claselor a XI-a liceu economic la Târgul de Turism ce a avut loc la Romexpo.
De asemenea, profesorii Babu C. şi Neagu L. au participat împreună cu elevii de la clasele XI B şi XI M la Târgul firmelor de exerciţiu desfăşurat la Liceul Economic C. C. Kiriţescu.
Maiştrii instructori de la catedra Alimentaţie publică s-au preocupat de participarea elevilor la evenimente deosebite pentru îmbogăţirea experienţei practice a elevilor. Astfel, elevii din clasele de Alimentaţie publică şi turism sub îndrumarea d-lui Negru C-tin au luat parte la Zilele festivalului berii Becker Brau, la Gala Premiilor Asigurărilor- Sala Tronului de la Muzeul Naţional, Aniversarea a 10 ani de existenţă a firmei Baumit- Opera Română, Sărbătoarea Pomului de Crăciun- Ambasada Elveţiei, acţiuni de protocol la Palatul Bragadiru, la Palatul Snagov şi la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, la BCR, la Clubul YDDA şi la Dorobanţi House, iar sub îndrumarea d-lui Zorzini M. au participat la activităţi de producţie şi servire în cadrul Romexpo alături de firma de catering COMAL.
Profesor Dunca D. a avut o activitate notabilă la dezvoltarea cursurilor de calificare prin elaborarea curriculei pentru meseriile Patiser- Cofetar şi Brutar şi suporturi de curs pentru calificarea de nivel 2 Ospătar.
Sub îndrumarea maistrului instructor Birloiu R., elevele noastre au colaborat cu stilistul Marian Dârţă pentru realizarea coafurilor de epocă pe peruci, prezentate în cadrul unui spectacol la Teatrul Masca.
Maiştrii instructori Prefac M. şi Birloiu R. au efectuat servicii de coafură şi frizerie gratuite pentru copii şi batrâni din Centre de plasament şi Cămine de bătrâni.
Membrii catedrei Igiena alături de elevi au participat la deschiderea Academiei L’Oreal unde au avut plăcerea să întâlnească foşti elevi ai şcolii care acum sunt specialişti ai unor firme şi saloane renumite.
În şcoală, maiştrii instructori de la Cosmetică au facilitat organizarea seminariilor de specialitate ale firmelor Gigi şi Alma.
Pe parcursul anului şcolar cadrele didactice ale catedrei Igiena au participat împreună cu elevii la Târgul de produse şi aparatură de la RomExpo, Congresul Les Nouvelles Estetique.
Colaborarea cu firma LOreal s-a dezvoltat; firma a oferit produse pentru activitatea de instruire practică a elevilor, a organizat seminarii de specilitate pentru profesori, dar şi pentru elevi, a oferit consultanţă pentru realizarea SPP şi curriculum pentru calificarea de nivel 3 avansat Stilist şi pentru realizarea materialelor didactice.
De asemenea, elevii de la clasa de coafor stilist şi de la cursul de calificare în meseria Coafor au participat împreună cu prof. Micuţ E. şi Ortelecan A. la expoziţia Moldova TIB Chişinău. Participarea a fost facilitată şi sponsorizată de firma L Oreal.
O preocupare comună a comisiilor de specialitate a fost studierea noii metodologii de certificare a competenţelor profesionale pentru nivelul 2, elaborarea temelor de proiect şi a proiectelor conform metodologiei.
O nerealizare comună comisiilor metodice din şcoală o reprezintă lipsa lecţiilor deschise.
Este clar că pregătirea şi susţinerea unei astfel de lecţii presupune muncă şi emoţii, motive datorită cărora majoritatea profesorilor se eschivează de la această acţiune, deşi mulţi profesori au beneficiat de spirijin din partea şcolii pentru participarea la cursuri de perfecţionare. Acumulările dobândite la aceste cursuri merită aplicate în beneficiul elevilor şi împărtăşite şi celorlalte cadre didactice.
O problemă cu care ne confruntăm în acest an şcolar este absenteismul elevilor. Avem pretenţia de la elevii noştri să vină la ore şi să nu întârzie. Inainte de a le cere lor aceste lucruri, trebuie să ajungem noi la timp în clasă şi să facem toate orele pe care le avem in normă! Şi nu oricum!!!!
Activitatea educativă
Comisia diriginţilor este formată în acest an şcolar din 25 de diriginţi la liceu, la 22 SAM şi 5 la şcoala postliceală.
Activitatea educativă şi extraşcolară a fost reprezentată de o serie de acţiuni coordonate de diriginţi şi bine receptate de elevii şcolii noastre:
- Vizitarea Târgului de job-uri de către elevi însoţiţi de prof. Damian M., Burcea N. şi Hagiu M.;
- Vizitarea Expoziţiei Lumini şi umbre la Muzeul de Artă- Burcea N. şi Damian M.;
- Vizitarea Muzeului Militar de 25 Octombrie- Ziua Armatei- Sărăcin G., Edu M., Stoica A., Zorzini M., Zorzini N., Popescu M. , Rădulescu M., Perpelea E., Andrei I., Negru C-tin., Hagiu M., Vlăcianu M., Constantin G.;
- Vizită la Palatul Brâncovenesc- Perpelea E.;
- Expoziţia Expediţie suedeză în Egipt la Muzeul de Istorie- Micuţ E., Damian M.;
- Vizitarea Bucureştiului- Ortelecan A.;
- Excursie la Buşteni- Grozescu Al.;
- Excursii pe Valea Prahovei organizate de prof. Damian M., Vlăcianu M., Cornaciu A.
- Vizită la Patriarhie şi la mănăstirea Cernica organizate de prof. Aruştei M.
- Vizită la Expoflora Herăstrău organizată de prof. Rădulescu M.
- Vizită la Târgul de Florii- prof. Sărăcin G., Aruştei M. şi Vlăcianu M.
- Vizită la Grădina Botanică- prof. Andrei I. şi Burcea N.
- Dezbatere cu elevii cu tema Dramele adolescenţilor cu particparea actorului George Mihăiţă.
- Şedinţe ale Asociaţiei Tradiţia Cavaleriei.
- Cenaclul literar “Interferenţe” şi-a continuat activitatea sub îndrumarea doamnele profesoare Perpelea Elena şi Radu Petruţa. Cu ocazia zilei de 15 ianuarie, s-a desfăşurat o întâlnire specială a Cenaclului pentru omagierea poetului naţional Mihai Eminescu. O altă întâlnire a avut tema Să ne cinstim eroii neamului dedicată Zilei Europei.
Ar trebui să ne reamintim importanţa activităţilor educative pentru dezvoltarea elevilor, pentru modelarea relaţiilor dintre elevi, dar şi a relaţiilor profesor- elev. De aceea, numărul numărul carelor didactice implicate în astfel de activităţi ar trebui să fie mai mare.
Grupul artistic Avis Amatoria, pregătit de prof. Popescu Marcela, Popescu Maria şi Zorzini Mihai, au suţinut spectacole de colinde la UCECOM, Sphera, la deschiderea Festivalului Şanselor Tale şi pentru cadrele didactice ale şcolii.
Ziua mondială antiSIDA a fost marcată prin prelucrarea materialelor sanitar- educative la orele de dirigenţie şi de biologie.
În lunile octombrie- ianuarie, cu ajutorul cadrelor medicale angajate de şcoală, s-au prelucrat la orele de dirigenţie normele de prevenire a gripei aviare si a gripei la om.
Consiliul elevilor s-a întrunit pe parcursul anului şcolar şi a dezbătut probleme ca: absenteismul scolar, violenta in scoala si societate, Balul Bobocilor, acesta din urma fiind un punct nerealizat din planul de activitate datorita lipsei de interes.
Una dintre puţinele lecţii deschise ale anului şcolar 2005-2006, a fost lectia de dirigentie Fata in fata cu indiferenta sustinuta cu sensibilitate si daruire de prof. Amariei M.
Activitatea Centrului de calificare, recalificare şi perfecţionare
Oferta Centrului de calificare, recalificare şi perfecţionare s-a îmbogăţit prin avizarea a 9 programe de formare profesională noi, în prezent având 26 de cursuri. Pe parcursul anului, au fost organizate cursuri la care au participat un numar de 562 de cursanţi. Veniturile realizate au însumat 3 miliarde de lei, iar beneficiul a fost 1,3 miliarde.
Resurse financiare
Resurse materiale si financiare
Venturile realizate in anul scolar 2005 – 2006 s-au ridicat la valoarea de 2.439.603,13 RON. Cheltuielile pentru salarii reprezinta 68,81% din totalul veniturilor, respectiv 1.678.814,10 RON iar cheltuielile cu perfectionarea personalului au fost in valoare 67.491,24 RON reprezentand 2,76% din totatul veniturilor.
Cheltuielile pentru utilitati (energie, apa, telefon, internet, service calculatoare), au fost de 147.118,32 RON iar pentru plata firmei de paza, gaze, gunoi de 134.136,05 RON.
Cheltuielile pentru promovarea ofertei educationale si reclama scolii s-au ridicat la 12.190,88 RON.
Cheltuielile pentru carti, CD-uri didactice, materiale didactice pentru cabinetele de cosmetica, coafura si atelierul de constructii reprezinta 171.143,23 RON.
La sfarsitul anului scolar 2005 – 2006, taxele scolare restante din anul scolar 2004/2005 de 13.851,63 RON si din anul scolar 2005-2006 de 70.274,14 RON.
Pe parcursul anului scolar 2005-2006, unitatea noastra de invatamant a primit donatii si sponsorizari , astfel:
- FUNDATIA PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI in colaborare cu L”OREAL Romania SRL a donat material didactic pentru cabinetele de coafura in valoare de 50.933,19 RON;
- FUNDATIA PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI a donat o scafa de coafor si un boiler in valoare de 3.633 RON;
- L”OREAL ROAMANIA SRL a sponsorizat material didactic pentru cabinetele de coafura in valoare de 10.144,25 RON;
- Fundatia Robert Bosch a sponsorizat taxa scolara a 47 de elevi pentru calificarea profesionala a tinerilor din orfelinatele din Bucuresti in valoare de 50.262 RON.
- OST WEST GMBN Koblenz a dotat atelierul de constructii cu material didactic in valoare de 7.568,35 RON;
- VENUS DSH IMPORT EXPORT SRL a donat material didactic pentru atelierul de croitorie in valoare de 1.617,14 RON;
- SC BUZU CHIM PROD COM SRL a sponsorizat pentru reamenajarea atelierului de constructii , vospea in valoare de 188,02 RON;
- RESTAURANTUL PUI DE URS A donat scolii 200 RON;
Veniturile realizate din planul de productie sunt in valoare de 3945 RON , ceea ce reprezinta 57,17% din planul pe anul scolar 2005/2006.
Productie an scolar 2005 – 2006 – manopera.
Perioada 01.09.2005 – 31.08.2006
Nr. Crt. | Atelier | Total de realizat | Total realizat | % |
---|---|---|---|---|
1. | Nimerinco Domnica | 800 | 1046 | 130,75% |
2. | Dumitrescu Nela | 800 | 1710 | 213,75% |
3. | Camarasan Doina | 800 | – | – |
4. | Georgescu Ruxandra | 800 | 144 | 18% |
5. | Ionescu Valeria | 300 | – | – |
6. | Sandu Rodica | 400 | 75 | 18,75% |
7. | Popescu Florian | 500 | 170 | 34% |
8. | Petre Gabriela | 300 | 50 | 16,67% |
9. | Birloiu Rodica | 400 | 80 | 20% |
10. | Galateanu Simona | 300 | 410 | 136,67% |
11. | Prefac Mirela | 300 | 39 | 13% |
12. | Calofir Cecilia | 400 | 221 | 55,25% |
13. | TOTAL | 6900 | 3945 | 57,17% |
“Consideram ca anul scolar a inceput sub auspicii bune; scoala este pusa in valoare, iar prestigiul nostru are de castigat, prin activitatile intreprinse alaturi de parteneri cu renume. Dar nu la aceasta trebuie sa se rezume castigul nostru; trebuie sa invatam de la partenerii nostri seriozitatea si profesionalismul. Si, nu in ultimul rand, trebuie sa transmitem acest lucru elevilor.” Aceasta era concluzia analizei activitatii primului semestru. Daca acest lucru a fost realizat, cel mai bine stim fiecare dintre noi. Cu siguranta, unii profesori au progresat si, lucru foarte important, i-au ajutat si pe elevi sa progreseze atat in ceea ce priveste cunostintele si deprinderile, dar si in ceea ce priveste comportamentul si definirea valorilor la care se raporteaza. Cu siguranta, insa, o parte dintre cadrele didactice au continuat sa nu se implice in formarea si educarea elevilor si in activitatile scolii.
Directiunea,